De ce mă trezesc între 2 și 4 dimineața?
De ce mă trezesc între 2 și 4 dimineața?
Adormi până în miezul nopții, dar între 2 și 4 dimineața te trezești și nu mai poți adormi. Te perpelești pe toate părțile, dar degeaba. Creierul tău refuză să te asculte și adormi foaaarte greu. E ok. Există o explicație spirituală pentru asta.

În afara faptului că la nivel spiritual (extern nouă) e un interval aparte, e de reținut că atunci când începem să evoluăm spiritual, se poate întâmpla să ne tot trezim la jumătatea intervalului de somn, presupunând că ne culcam cel târziu la ora 22:00.
La ora 2 e mult mai puțin zgomot în noi, mai puțin zgomot venit din partea gândurilor altora, așa că e mult mai ușor să ne conectăm cu energia care vine către noi la aceste ore.
După ce ne conectăm și devenim tot mai obișnuiți cu practica, ne vom trezi la aceste ore doar dacă vrem musai.
Între 2 și 4 dimineața, după ce am dormit deja câteva ore și suntem odihniți și relaxați, e cel mai la îndemână pentru ghizii noștri și alte ființe energetice să se conecteze cu noi la nivel mental.
Cand facem prima dată această conexiune energetică e mai ușor de făcut asta în acest interval. Apoi o vom putea face când dorim noi.
Pe scurt, „ajutoarele” din alte planuri vor să comunice cu noi, dar când în capul nostru e hărmălaie, nu se poate. Așa că prind momentul și se folosesc de o fereastră cand se poate face asta. Că e în miezul somnului și ne dau de lucru în creierii nopții, asta-i treaba.
Ce sunt Ghizii?
Pentru cine nu știe, ghizii spirituali sunt spirite care cel mai adesea au fost cândva întrupate pe Pământ și care aleg să ne fie alături pe parcursul vieții pentru a ne ajuta să ne descoperim și să ne trăim spiritualitatea.
Pot fi rude care au murit, persoane iubite, pot fi strămoșii noștri sau alte spirite care au fost încarnate de-a lungul istoriei. Fiecare dintre noi avem câțiva astfel de ghizi.
De asta este important să rețineți că nu suntem niciodată singuri.
Constant avem lângă noi minim un înger (îngerul păzitor) și minim 3-4 ghizi.
Pe lângă ei mai sunt entitățile de lumină, elementalii și alții care mișună constant pe langa noi, dar pentru că ochiul uman nu vede nici 1% din totalitatea spectrului, evident că nu-i vedem.
Deseori îi simțim și avem impresia că suntem puțin cu căpșorul pentru că na, cultura noastra vestică zice sa crezi ce vezi. Dar când ce vezi nu e nici macar 10%, începi să te mai încrezi și în celelalte simțuri.
Buuun. Dacă tot stăm cu ochii pe pereți noaptea (bineînțeles, unde e cazul, că nu se întâmplă tuturor), măcar să fie cu folos.
Ghizii vor să ne contacteze, mai sunt și alții care vor să ne contacteze, ei zic de zor, noi vrem să dormim fără succes și ne perpelim pe toate părțile.
Putem la fel de bine să ne ridicăm și să îi lăsăm să își transmită mesajele.
Cum realizăm conexiunea
1. Bea apă. Știu, după ce că ești treaz nu vrei să stai treaz în baie, dar hidratarea împuternicește conexiunea.
2. Cere sa te „conectezi”, apoi întinde-te înapoi și relaxează-te. Fii atent la orice imagini, nume, impresii, idei sau informații îți vin. O să observi și că după ce ceri să te conectezi începe să ți se facă iar somn. O să fii conectat în continuare doar că nu la fel de conștient.
3. Scrie. Dacă ești semiadormit, scrie tot ce auzi sau vezi. De asta e bine să ții un carnețel lângă pat. Sunt mesaje canalizate, informații legate de talentele tale, viața ta, ceva relevant pentru prezent sau chiar din vieți trecute.
4. Meditează. Poți face asta în pat sau în alt loc unde poți sta confortabil.

În viața de zi cu zi luați-vă timp să stați voi cu voi, în liniste, măcar 10 minute pe zi.
Meditați, faceți diverse practici spirituale, reflectați la anumite subiecte care sunt de interes pentru voi. Faceți lucruri care vă bucură, va destresează, vă odihnesc mintea.
Dacă nu știți să faceți niciuna din astea, cel mai simplu e să stați în liniște, să respirați conștient și să ascultați.
N-o să puteți să nu că gândiți la nimic, dar odată la câteva gânduri aveți grijă să vă mutați iar atenția pe respirație.
Atunci când medităm, facem liniște în noi și ascultăm.
Așa identificăm și ce gânduri ne vin, putem identifica ce-i cu ele, și cel mai important, facem pauză între gânduri. Scopul e de a mări acea pauză cât mai mult posibil.
De acolo la a controla ce gânduri lăsăm să intre, e un pas.
Diferența între inspirația divină/intuiție și imaginație
Cum îți dai seama că ai primit pe bune un mesaj de la Sinele tau, de la vreo entitate, de la ghizi, și cum știi că e pe bune și nu e doar imaginația ta bogată?
O formulă nu există pentru a le diferenția precis întotdeauna, dar sunt cateva lucruri de luat în calcul atunci când vrem să știm care-i care.
Intuiția e pasivă, imaginația e activă
Ce numim „intuiție” sunt defapt mesaje canalizate din planurile superioare.
Imaginatia este un proces continuu al minții, de trecere din scenariu în scenariu.
Intuiția, în schimb, e ce îți vine când golești mintea și ai o conduită în sensul ăsta. Devii pasiv. Ca să nu îți mai faci probleme că imaginația îți servește diverse lucruri și, defapt, vrei să lași intuiția să își facă treaba, e important să îți controlezi mintea.
Intuiția e cea care „răsare” în pauzele dintre gândurile conștiente de care vorbeam mai sus.
Cu cat ai mai multe pauze și cu cât sunt mai mari, cu atât lași loc intuiției să se manifeste.
Foarte important:
Intuiția nu o să aibă niciodată mesaje care să te facă să te simți prost sau să te obrăznicească.
Intuiția nu e niciodată vagă sau confuză, e mereu clară și răspicată.
Intuiția nu îți cere niciodată să o asculți și nu are vreo agendă secretă. Nici Sinele Superior și nici Ghizii nu îți vor zice „fă cum zicem noi, că știm mai bine”. îți vor da perspectiva lor dar ai liberul arbitru peste care ei nu se bagă.
Deci oricand auziți în cap lucruri care vă fac să vă simțiți prost, rușinați, etc., alea nu vin din partea „echipei” voastre prin intermediul intuiției, ci de la imaginația distructivă sau, în anumite cazuri, de la alte entități cu care e posibil să fi intrat pe fir dacă v-a scăzut vibrația și, pe românește, fac mișto de voi.
Data viitoare când vă mai treziți noaptea, urmați pașii de mai sus, noapte după noapte, apoi lăsați-mi un semn în comentarii sau pe mail la citiri.lenani@gmail.com să împărtășiți progresul, dacă simțiți să faceți asta.
Somn bun și conexiune rodnică!
