Cordoane-energetice-parapsiholog-Lenani
| | | |

Ce sunt cordoanele energetice?

Dacă ai ajuns la acest articol, cel mai probabil ești de acord cu mine când spun că suntem infinit mai mult decât corpuri fizice și că, ne place sau nu, toți suntem interconectați. Conexiunile dintre oameni sunt de multe feluri, dar, un mod prin care toți suntem legați între noi, sunt niște fluxuri de energie numite cordoane energetice.

Ceea ce urmează să îți spun este bazat pe experiența mea, personală, și pe experiența persoanelor cu care am lucrat până acum.

Aceste cordoane se formează după ce ne naștem și ne ajută să ne “simțim” între noi chiar și atunci când nu ne întâlnim fizic sau nu ni se intersectează câmpurile.

Cordoanele energetice, numite și “cordoane eterice”, sunt acele legături care se formează între centrii energetici ai oamenilor (centri energetici=chakre). Asta înseamnă că prin aceste cordoane trec o mulțime de emoții, unele chiar ani și ani de zile, iar astfel avem acces unii la alții instant, indiferent de timp și spațiu.

Aceste cordoane arată ca niște tuburi lungi și flexibile, sau ca niște furtune de apă, dacă vreți. Prin centrul lor trece fluxul de energie de la o persoană la alta.

Sunt cordoanele energetice bune sau rele?

Ca multe alte lucruri pe lumea asta, ele doar sunt, noi le dăm un sens.

Dacă tu te poți conecta acum la copilul tău și îi poți transmite iubirea ta fără să scoți un cuvânt, evident că e un lucru bun. Dacă o persoană oarecare de pe stradă se conectează la tine printr-o fantezie sexuală pe care o are, evident că n-o să mai fie așa simpatic.

Toată lumea are cordoane cu toată lumea?

Da și nu. Adică oricine poate crea un cordon cu oricine, cu condiția ca cei doi să aibă o vibrație apropiată. Asta ce înseamnă? Înseamnă că, pentru ca un cordon pornit din intenție nu tocmai înaltă vibrațional să se agațe, să se mufeze la tine, tu trebuie să fii pe frecvența acelei intenții.

Din experiența mea, nu există cordoane energetice “păguboase” între oameni, fără ca, la un anume nivel, să existe un acord între acele persoane. Acordul ăsta nu e musai să fie de tipul “da, accept să îmi căpușezi energia și să mă seci”, dar e suficient să existe acolo sentimente ca frica, indignarea, supunerea, mila, indignarea, invidia, ura, și altele din gama asta.

Singurul sentiment care nu face cordon este iubirea necondiționată, iubirea pură. În rest orice emoție intensă, din varii situații, din interacțiuni cu diverse persoane, vir crea cordoane. Toate celelalte cordoane acționează ca niște conectori între oameni.

Ce simțim când avem foarte multe cordoane energetice cu oamenii întâlniți?

Dacă vibrația noastră potrivește acele cordoane, e posibil să:

  • avem diverse stări inexplicabile
  • ne amintim de diverse persoane la care poate nu ne-am mai gândit de ani
  • ne simțim slăbiți brusc, amețiți
  • avem schimbări de dispoziție, gânduri obsedante
  • putem simți brusc disfuncții în diverse zone ale corpului sau organe
  • putem visa anumite persoane fără să fi avut contact cu ele în ultimul timp
  • putem simți, fără să putem explica cum și de ce, influența anumitor persoane în viața noastră, într-o măsură mai mare decât ne-am dori
  • Etc

Putem forma cordoane energetice și cu anumite locuri?

Sigur că putem. În acest caz ne putem atașa foarte tare de un anume loc, de o anume casa, și vom fi influențați de energia acelui loc/spațiu mai tare decât ne-am dori.

Se pot tăia cordoanele energetice?

Da, există multiple ritualuri pentru asta, dar când faci asta trebuie să fii foarte pregătit și dornic să o faci, iar apoi să nu refaci cordoanele.

Energia din care faci asta să fie una alimentată de dorința ca tu să fii bine și să îți poți vedea de viață, nu de frica de ce îți poate veni din partea altora sau frica de ei.

În caz contrar, adică dacă nu ești pregătit să faci asta, cordonul se poate transforma foarte frumos în praștie, cum îi mai zic eu, adică un soi de “lasă-mă, nu mă lăsa”, și relația doar se agită.

Dacă tai cordoanele cu cineva înseamnă că scot acea persoană din viața mea?

Doar dacă asta vrei. Ce vrei tu, aia se întâmplă. Dacă alegi să sistezi orice legătură o poți face, dacă nu, se taie orice legătură energetică în afară de iubirea pură dintre voi și o luați proaspăt de la capăt, mai senini (dacă relația este de o asemenea natură).

Există posibile efecte adverse?

Da. Am avut cliente pe care au început să le sune persoane cu care nu mai vorbiseră de hăt ani și cu care nici nu știau că aveau cordoane, cliente care brusc au început să fie curtate de indivizi care creaseră cordoane cu ele, pentru că simțeau că nu mai au acces la energia lor, alte persoane nu au mai vorbit cu ele câte 2 săptămâni tot pentru că li se tăiase accesul (nu știau asta dar au perceput-o energetic), și exemple am muuulte multe.

Ideea e că odată sistată energia și accesul altora la tine, cei care se hrăneau cu acea energie simt și încep să reacționeze. Acesta este momentul când tu poți alege, conștient, dacă să refaci acele cordoane sau nu. Toată puterea e la tine.

Există posibilitatea de a tăia singuri cordoanele?

Sigur că da, dar trebuie să fii sigur pe tine și pe ceea ce faci, ca să fie eficient.

Pot primi asistență în tăierea cordoanelor energetice?

Sigur că da. Eu organizez o ceremonie în spațiul meu privat (fără public) lunar, și de fiecare lună plină mă ocup, împreună cu echipa mea energetică, de tăierea corzilor celor care doresc asta. Vezi detalii Aici.

Tu primești partea ta de ritual, iar eu fac ce am eu de făcut pentru a facilita acest proces.

Să fii bine și conștient de legăturile formate cu oamenii cu care interacționezi.

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *