img 0024
| |

Viața nu are niciun sens până nu-i dai tu unul

“Nothing really matters”, ar fi zis Freddie Mercury. “In the end it doesn’t even matter”, ar fi zis Chester de la Linkin Park. “Nothing else matters”, ar zice Metallica. E despre sens, despre importanță, despre gravitate, despre definiții.
Avem deseori tendința de a ne crede victimele vieții, destinului, alegerilor altora, vorbelor altora, simțim că suntem fără putere, fără valoare, fără scop într-o lume care pare plină de lucruri care ne stau împotrivă.
Joseph Campbell zicea un lucru foarte profund și simplu în același timp: “E pierdere de timp să pui întrebări când Tu ești răspunsul”.

Parte din misiunea mea în acest moment al vieții mele este să aduc claritate și  să ud puțin câte puțin sămânța puterii personale a celor cu care lucrez, astfel încât ea să crească puternic din interior spre exterior, formând rădăcini trainice. De asta scriu și acest articol, pentru a te provoca să realizezi măcar a zecea parte din puterea care stă în tine și tu habar nu ai.

Încă din copilărie, din anii noștri de formare, învățăm să ne raportăm la cei din jurul nostru și e un lucru cât se poate de normal, pentru că ajungem să ne cunoaștem cu adevărat doar interacționând cu forme de viață exterioare nouă. Cum am ști că suntem iubitori, dacă nu am avea pe cine să iubim? Cum am ști că suntem generoși, dacă nu am avea cui oferi? Cum am ști care ne sunt limitele de suportabilitate, dacă nu ar fi persoane care să ne împingă acele limite? Ai prins ideea. Scoatem lucruri la suprafață din noi doar atunci când există cineva exterior nouă care să ne determine să manifestăm acele lucruri.
După perioada copilăriei, în care absorbim ca bureții tot din jurul nostru și ne formăm tipare de gândire, sisteme de credințe, convingeri bine înrădăcinate, creștem și începem să facem ordine în tot mormanul ăsta stufos.
Minunat până aici, dar întrebarea importantă abia acum vine. Cum facem această sortare? Cum alegem ce păstrăm, ce eliberăm, ce filtre să avem, ce convingeri, ce este important pentru noi și mai ales de ce?
Aici intervine partea frumoasă.

Percepția ta îți formează realitatea

Hai să o mai zicem o dată: Percepția ta îți formează realitatea.

Mai întâi hai să vorbim despre percepție. Ce este percepția?
Percepția este “lentila” prin care privim lumea, iar la formarea acestei lentile contribuie predispozițiile genetice, experiențele trecute, cunoștințele acumulate, emoții, preconcepții, interesul propriu, etc.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că privitul prin lentila noastră este unul cât se poate de subiectiv, și ce numim “realitate” este defapt doar o latură a lucrurilor care există.
Pentru că lucrurile doar există, dar modul în care noi le percepem este dat de grosimea, culoarea și forma lentilei noastre. Ăsta este motivul pentru care același lucru privit de 10 persoane diferite va fi interpretat în 10 moduri diferite, pentru că fiecare observator în parte va avea propria percepție, și prin urmare va privi subiectul în limitele lentilei lui. Tot ăsta este motivul pentru care același lucru pentru o persoană va stârni zero reacții iar pentru o altă persoană va fi de o importanță colosală. Același lucru, care lucru doar există.

Din punct de vedere psihologic, percepția este experimentarea senzorială a lumii, care include modul în care un individ recunoaște și interpretează informația senzorială.
Este percepția ereditară? Adică “moștenim” anumite moduri de a ne raporta la lumea înconjurătoare? Parțial. Ei, dacă doar parțial se întâmplă asta, înseamnă că celălalt factor care influențează percepția este dobândit, învățat, iar dacă învățul are și dezvăț, cu puțin efort putem înlocui și “predispozițiile moștenite”.

Putem schimba lentila prin care vedem lumea? Sigur că da. Cum facem asta? Intrând cât putem noi de mult în starea de observator în care ne dezbrăcăm de tot ce știm, ce credem, ce ni s-a transmis, ce am moștenit, ce am dobândit, și străduindu-ne să vedem lucrurile cât mai aproape de ceea ce sunt ele, defapt, adică neutre.

Atunci când ne dăm seama că lucrurile doar există, ne oferim o nouă opțiune pe care nu am avut-o până acum: aceea de a Alege cum să ne raportăm la ele. Putem alege ce și în ce mod ne influențează, putem alege dacă ne dorim ca reacția noastră să fie într-un fel sau în altul, păstrând în minte că acel lucru ne va influența doar dacă noi îi dăm putere. Despre cedarea puterii voi scrie un articol separat, pentru că merită.

În momentul în care îți dai seama că tu, prin cumulul de factori care îți formează percepția, ești cel care dă sens lucrurilor, începi să îți schimbi percepția asupra ta. Asupra a ceea ce ești capabil să faci, asupra puterii de care dispui în fiecare secundă, cu fiecare alegere în parte.

Tu Alegi dacă vrei să vezi un lucru ca pe unul pozitiv, negativ sau neutru. Pentru că o alegere nu are doar două puncte ci trei. Tu alegi dacă ceea ce îți spun oamenii, pozitiv sau negativ, faci să fie despre tine sau despre ei. Tu alegi ce evenimente consideri a fi dezastruoase sau fericite.
Viața, în ansamblul ei, are Doar sensul pe care tu i-l dai.
Din acest motiv, la nivel macro, nu există bine și rău. Există doar experiențe, oricât de crunt ar suna.
Există alegeri, există consecințe, există percepție, iar astea trei nu vor fi niciodată identice pentru oricare două persoane.
De multe ori ne întrebăm “care este sensul vieții?”. Sensul vieții este ăla pe care fiecare dintre noi alegem să i-l dăm.
De asta doi inși oarecare vor avea realități diferite, pentru că vor avea percepții diferite și, prin urmare, lentilele prin care privesc viața vor fi diferite deci sensul pe care ei îl dau evenimentelor, persoanelor și lucrurilor din viața lor va fi unul total diferit.

Tu ce sens alegi să dai vieții tale și cum alegi să îți folosești puterea asta colosală pe care o ai?

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *