| | | |

Ce este meditația și cum mă conectez la intuiția mea

Cel mai dificil lucru de făcut este să faci nimic.
Și chiar și făcând nimic, odată verbalizat și aplicat, se cheamă că faci ceva.
Dar cum poți să faci ceva cât mai aproape de nimic? Din trioul gând-cuvânt-faptă trebuie scos măcar un element, iar acela este de obicei acțiunea în sine. Asta înseamnă că gândești, vorbești, dar stai locului.
Dacă scoți, pe lângă acțiune, și vorbitul, se cheamă că nu vorbești, nu faci nimic, doar gândești.
Dacă pe lângă acțiune și vorbit scoți și gânditul ăla foarte activ și intenționat și doar ești prezent în spațiul în care te afli, adică, pe cât posibil, doar Ești, se cheamă că Meditezi.

Ce este meditația?

În forma ei cea mai simplă și în limbaj comun este “Stai naibi într-un loc, taci din gură, nu te mai gândi la toate bălăriile și doar ascultă”.
Ascultă cu tot corpul, nu doar cu urechile, pentru că atunci o să auzi cel mai eficient.
Meditația este concentrarea asupra unei idei, a unui gând, a unui concept, dar fără a te lăsa purtat sau târât de gândurile în sine. Poți medita “la” ceva anume, sau poți elibera mintea, pe cât posibil, astfel încât să îți transformi corpul fizic într-o antenă care recepționează ce i se transmite intuitiv. Aceasta din urmă este conectarea la intuiția noastră.
Este scopul final eliberarea minții astfel încât să nu te mai gândești la nimic? Nu. Pentru că, atâta timp cât nu ești obișnuit cu procesul, măcar conștient de mediul înconjurător tot vei fi.
Scopul este ca, treptat, să lărgești spațiul dintre gânduri suficient de mult încât să lași loc și mesajelor intuitive.

“Păi și care e diferența dacă tot gânduri am în cap mereu?”

Diferența e că, gândind, tu lansezi gândurile, cu ajutorul minții tale, în baza experiențelor anterioare și, deci, limitate.
Pe când intuiția vine din afara ta, de la Sinele tău mai înalt, ăla neîndesat în corp, care îți cunoaște fiecare viață anterioară și paralelă, știe fiecare versiune a ta din toate timpurile, îți știe Sinele uman/egoul ca în palmă, și astfel îți aduce un aport valoros de informații care se fixează direct în minte, oferind siguranță, liniște, alinare, valoare.
Iar mergând pe principiul “valoarea mea nu o are nimenea”, fiecare persoană va primi, intuitiv, exact informațiile care îi sunt necesare din partea propriei intuiții, potrivite drumului propriu, care nu va fi niciodată identic cu al altcuiva.

Fă o prioritate din a face zilnic acest exercițiu. Șezi, taci, și mărește pauza dintre gânduri.

Acea clipă de liniște să fie mereu punctul inițial, centrul la care te întorci mereu. O să te întrebi dacă ai închis aragazul, o să te întrebi dacă ai hrănit pisica, ce o mai face colegul ăla din generală, ce frecvență de undă are culoarea roșu și de ce nu iese cum trebuie în poze, care sunt tipurile de nori, ce program ai săptămâna viitoare și ce mai gătești mâine, dar între toate astea, respiră și fă pauză. 10 minute pe zi.
Apoi vei observa cum spațiul dintre gânduri se va mări considerabil când faci ceva ce îți place mult și ai activitate repetitivă. Când gătești, când pictezi, când asculți muzica preferată,când te plimbi,când construiești ceva, când conduci. Vei realiza la un moment dat că ore bune din ziua ta devin meditații în toată regula și vei simți cum primești în acel timp mesajele care îți erau necesare legat de ceva ce te frământa, ceva ce nu i îți ieșea, ceva ce nu înțelegeai, ceva ce nici nu știai că îți este necesar. Aceea va fi intuiția ta la lucru.

Spor la meditat!

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *