Trauma
| | | |

De ce alegi să te vindeci?

În procesul ăsta, al vindecării rănilor emoționale, există pași, strategie, dar foarte rar spre deloc văd oameni care să se întrebe “Bine, bine, vreau să mă vindec, dar de ce? De ce aleg să fac asta? Ce vreau să obțin?”.
Dacă e să întrebi asta pe oricine, în 99% din cazuri răspunsul va fi “Ca să fiu bine cu perioada aia, să repar momentul ăla, să nu mă mai afecteze ce s-a întâmplat atunci”. Dar oare chiar asta ne dorim?
Aparent, răspunsul poate fi “da” pentru că, ce este, în fond, trauma? Trauma este răspunsul emoțional de lungă durată căpătat în urma unui eveniment care a depășit ca intensitate capacitatea de procesare a minții din acel moment din viața noastră sau acea perioadă. Este o suprasolicitare a psiho-emoționalului, o ruptură în țesătura minții pe care toate fibrele din jur încearcă să o repare dar nu au cum, pentru că fibrele în sine nu erau făcute să suporte așa mare impact. Așa că mintea, neștiind ce să facă, ce sens să capete, cum să gestioneze situația, va acționa conform capacităților și abilităților din fiecare etapă a vieții, căutând să facă ce poate cu ce are, astfel încât să poată permite individului să funcționeze cât mai bine posibil.
Ei, aici apare partea interesantă. Momentul traumatizant va cauza în minte o serie de mecanisme prin care să poți funcționa mai departe, cu tot cu acea “ruptură în țesătură”, doar că, ce să vezi, acele mecanisme pot fi deviante. Deviante pentru alții, dar normale și benefice pentru tine, care trebuie să faci cumva să nu clachezi. Mecanismele astea, că sunt vicii întreținute, că sunt diverse moduri autodistructive în care alegi să trăiești și să îți alegi relațiile, că sunt trăsături care te fac la rândul tău un abuzator pentru alții sau că te ajută pur și simplu să fentezi emoția aia inițială din momentul traumei, cum o dai, nu sunt benefice sau potrivite pentru desfășurarea vieții normale și înfloritoare pe care, la nivel declarativ, spui că vrei să o ai.
Momentul șocului inițial ajunge, astfel, să îți declanșeze mecanismele de adaptare (“coping mechanisms”) care, mai departe, îți determină gândirea, mentalitatea, alegerile, deciziile, preferințele, și care, în fond, ajung să existe pentru a te ajuta să eviți emoțiile neplăcute.
Acum întrebarea este, dacă nu ar fi existat trauma inițială și, deci, nici mecanismele mai sus menționate, cum ar fi arătat versiunea ta de acum? Cum ar fi arătat viața ta de acum care, atenție, nu a fost ghidată doar și strict de acel eveniment inițial traumatic ci de toate ramificațiile declanșate în domino de el? Tu, cel de azi, ești cel care ai fi putut fi în lipsa șocului inițial? Și, mai ales, chiar și presupunând că ai reuși să neutralizezi efectele momentului inițial, versiunea ta formată în atâția ani în umbra evenimentului traumatic ar fi în stare să susțină niște rezultate diametral opuse energiei șocului inițial? Până nu lucrezi temeinic cu toate acele trăsături ale tale născute din traumă, poți susține, trăi, menține în viața ta persoanele și situațiile pe care spui că le vrei pentru a fi fericit?
Astea sunt întrebările cheie, pentru că mult prea puțin se vorbește despre aspectul ăsta al vindecării. Dacă tu ani de zile te-ai format, modelat în așa fel încât să te poți adapta încărcăturii emoționale, să poți rezista unei presiuni la care nu ai fost făcut să reziști ușor, să poți evita un anume tip de emoție, când brusc îți vei seta noi țeluri psiho-emoționale, nu o să știi de ce nu le poți atinge.
De ce nu le poți atinge când și cum vrei? Pentru că e ca și cum ai merge îmbrăcat ca un homeless la un eveniment black tie. Sau ai vrea să intri în șlapi la operă. Nu ți se va permite accesul, pentru că spațiul pe care vrei să-l accesezi va fi dintr-o ligă pentru care nu ești echipat.
Ce faci în cazul ăsta? Scoți homelessul din tine, reții experiențele prin care a trecut, dar nu te mai identifici cu ele, pentru că dacă menții trăsăturile care îți erau necesare atunci, doar te vei preface că te potrivești unde vrei să ajungi acum. Tu, în sufletul tău, vei ști că ești o fraudă ambulantă, vei juca teatru, dar nu îți vei schimba niciodată statusul cât timp tu încă simți că trăsăturile celui care erai înainte încă îți sunt utile.
Cât timp tu încă simți că te ajută să sufli în iaurt în noile relații pentru că ai fost rănit anterior, nu vei fi pe deplin pregătit să susții o relație împlinitoare și fericită. Cât timp încă te simți asemenea copilului umilit în școală, rușinos și lipsit de merituozitate nu vei putea avansa în carieră. Cât timp încă plângi și regreți pierderile trecutului nu te vei putea bucura pe deplin de oportunitățile și câștigurile care ți se înșiră în față.
Înțelegi unde bat? Problema nu este problema în sine. Problema nu este trauma în sine, ci cine ai devenit tu ca urmare a experimentării ei.
Atunci când alegi să intri pe drumul vindecării, nu vindeci doar trauma ci te dezbraci de toate mecanismele de adaptare dobândite. De ce? Pentru că dacă decizi că trauma a trecut și ai făcut pace cu ea, toate acele mecanisme îți sunt perfect inutile.
“Da, dar dacă uit?”. Crede-mă pe cuvânt că n-o să uiți. Dacă n-ai vreo boală care să îți afecteze creierul în sensul ăsta, n-o să uiți. În schimb te vei raporta obiectiv la acea amintire, fără să mai investești emoție în ea.
Ce faci mai departe? Îți reprogramezi mintea astfel încât să devii, pas cu pas, zi după zi, acea versiune a ta care să poată susține viața pe care ți-o dorești. Renunți, pas cu pas, la cel în care trauma te-a transformat, ca să te poți transforma tu, de bună voie, din proprie inițiativă, în cel capabil să trăiască bucuria și fericirea pe care le dorește.
Vindecarea presupune renunțarea la arme dar fără a simți că rămâi despuiat. Vindecarea este decizia de a deveni versiunea ta care ține minte trauma dar nu se mai identifică cu ea, pentru că nu te definește și nu te reprezintă. Doar în momentul în care reușești să faci asta, capeți înțelepciunea pe care astfel de evenimente o oferă și poți, la rândul tău, să fii util altora care, poate, trec prin același lucru. Doar ridicându-te deasupra statutului de victimă reușești să întinzi mâna și să (te) salți de acolo, scuturând fiecare trăsătură în parte care te-a ajutat să supraviețuiești.
Când decizi să te vindeci, treci de nivelul de supravețuire și începi să trăiești pe bune.

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *