Cel mai greu lucru
| | |

Cel mai greu și mai egoist lucru din lume

“Păi dacă e egoist nu ar trebui să fie ușor?”. Aparent, este. Dar doar aparent și doar pe termen scurt.
Te-ai gândit vreodată cum, uneori, facem alegeri care credem că ne feresc de ceva, dar în schimb ne omoară încet, cu zile? De ce? Pentru că diferența o face energia din care facem acele lucruri. Iar când alegem din frică, nesiguranță, teamă de orice, ce avem impresia că ne protejează nu este decât o piatră sub care ne ascundem și care, apăsându-ne, nu ne lasă nici să ne dezvoltăm, nici să scoatem nasul afară.
Așa cum fac în multe articole, și de data aceasta apelez la definițiile unanim acceptate pentru a ne fi cât mai clar la ce ne referim. Greu știm ce înseamnă, dar cum ne raportăm la egoism? Conform DEX, Egoismul este o “Atitudine de exagerată preocupare pentru interesele personale și de nesocotire a intereselor altora.”
Așadar, ce este greu dar plin de egoism în același timp? Care e cel mai dificil și mai centrat pe sine lucru din lume pe care îl putem face?
Cel mai dificil, greoi și în același timp egoist lucru pe care îl putem face este să nu fim noi înșine, să nu avem voința de a ne uita spre interior dând curs pasiunii noastre, crezând că astfel ne adăpostim de opiniile sau atacurile lumii, când, defapt, tot ce facem este să ne creăm o aparentă zonă de confort din care ne este dificil să ieșim.
Bun, așa s-ar defini partea greoaie. Individul nu dă curs pasiunilor sufletului său pentru că crede că ar fi judecat, arătat cu degetul, etc.
Și totuși, privind puțin marea schemă a lucrurilor, care este motivul pentru care crezi că suntem aici? Câte persoane atâtea opinii, așa că îți spun care este experiența, părerea și convingerea mea. Suntem aici să învățăm să fim pe deplin Noi, să învățăm să ne placă asta, și, plăcându-ne, să punem tot mai mult în practică și să devenim tot mai buni la asta. Odată ce facem aceste lucruri, devenim o inspirație pentru alții. Cum? Îndemnându-i să fie și ei ca noi? Nu. Fiindu-le exemplu pentru ca și ei să își trăiască propriul adevăr, să practice propriile pasiuni, să fie cât de “ei” pot fi. Nu e nevoie să le spunem nimic, nu e nevoie să luăm pe nimeni de mână, nu e nevoie să arătăm cuiva ce și cum se face. Doar ne trăim viața în termenii noștri, în armonie cu noi, cu tot ce ne înconjoară. Odată ce ajungem să fim bine cu noi în acest sens, automat și fără urmă de îndoială ajungem să fim bine și cu cei din jurul nostru care, asemenea nouă, își trăiesc zi de zi unicitatea. Astfel se obține unitatea în diversitate care, la nivel macro, ar duce la o specie care trăiește armonios. Această unitate în diversitate plină de oameni care își trăiesc viața fiind pe deplin Ei, momentan, cum spuneam și în articolul precedent, este o utopie.
Ce a făcut societatea între timp cu acest concept? L-a numit “Egoism”. A îndemnat indivizii să se axeze mai mult pe a-i pune mai întâi pe alții pe primul loc, și abia apoi pe sine, adică taman invers decât spuneam mai sus. Ori atunci când niciun individ nu își vede nevoile personale împlinite pentru că mereu trebuie să țină cont de dorințele, nevoile, plăcerile, drepturile, particularitățile altora, ce o să obții? O societate căreia îi lipsește conexiunea și alinierea cu sine, ai cărei indivizi nu se cunosc suficient pe sine așa că evită să stea prea mult timp singuri pentru că altfel riscă anxietate sau depresie, mereu axați pe exterior, oferind mereu altora din puținul lor și mereu așteptând să primească și ei ceva, pentru că au înțeles că așa funcționează. Așteaptă să fie văzuți, recunoscuți, validați, să se simtă importanți pentru cineva, să se simtă iubiți și respectați de cineva. Știu că dacă încearcă vreodată să își ofere singuri toate astea ar fi considerați egoiști, așa că speră. Speră din suflet să le primească de la altcineva, iar dacă nu le primesc, se supără, cred că nu merită, că nu sunt demni, în tot acest timp pierzând exact ideea principală: Nimeni nu este Ei, așa că nimeni nu le poate oferi ce au nevoie până când nu își oferă singuri.
Ai observat cum fiecare dintre noi avem tendința de a le oferi oamenilor ce avem noi nevoie? Dacă alinăm pe cineva, îi spunem ce ne-ar plăcea nouă să auzim într-o situație similară. Dacă facem masaj cuiva, mai întâi masăm unde ne doare pe noi, dacă gătim cuiva ceva fără să îi știm preferințele, gătim după gustul nostru, ce ne place nouă și sperăm să le placă și lor. Întotdeauna vom măsura cu măsura noastră, pentru că în adâncul sufletului știm că de lucrurile alea avem și noi nevoie, și sperăm ca, la un moment dat, să primim și noi aceleași lucruri de la alții. Atât doar că, ce să vezi, și alții ne vor oferi nouă ce le-ar plăcea lor să primească, și tot nu vom fi mulțumiți. De asta se spune că atunci când oferi altuia, ție îți oferi, pentru că simți că te mai ajuți câte puțin. Iar a oferi e un lucru superb, doar să nu se intre în capcana aia în care oferi, oferi, ajuți, ajuți, și tu tot nu te simți plin, pentru că tu dai din paharul tău tuturor, dar în al tău nu prea pune nimeni, și atunci te frustrezi maxim, pentru că rămâi pe sec și nu știi cui și cu ce ai greșit în viața asta, în numele altruismului.
O societate formată din indivizi care funcționează în acest mod, nu va mai fi o unitate în diversitate ci o dezbinare în numele altruismului. Indivizii vor fi mereu nemulțumiți, răniți, frustrați, plini de resentimente la adresa tuturor celor de care ar trebui să țină cont în detrimentul propriei persoane, pentru că la fiecare pas va fi cineva să-i amintească de faptul că dacă se alege mai întâi pe sine și nu pe ceilalți, este egoist. “Dacă faci ce e bine pentru tine, nu pentru mine, ești egoist.” Unii vor continua să primească fără să ofere, alții se vor simți obligați să continue să ofere sperând că se vor simți un pic mai bine cu sine, și tot așa.
Dar cum aplicăm egoismul când alegem să nu fim noi, pe deplin? În ce fel suntem egoiști atunci când nu dăm curs chemării, pasiunii, vieții noastre?
Atunci când, din varii motive, nu ne dăm voie ca Noi să fim Noi pe deplin, le răpim celorlalți posibilitatea de a fi Ei. Cum? Simplu. Oamenii care se află în preajma ta și deja trăiesc pe pilot automat, e posibil să nu mai întâlnească de-a lungul vieții lor alte exemple de ce înseamnă să trăiești aliniat cu tine. Când nu știi, nu știi, dar tu deja știi că ai posibilitatea să faci asta, și totuși e posibil să alegi să nu o faci, din orice motive întemeiate crezi că ai.
În timp ce mintea ta crede că te protejează de critică, de degete îndreptate spre tine, de ridicol, de eșec, etc, îți vei răpi nu doar ție posibilitatea de a-ți trăi viața așa cum ești menit să o faci, ci și tuturor celor din jurul tău, care te-ar putea lua drept exemplu ca să facă și ei la fel. Iar în loc de oameni care își dau voie să experimenteze bucuroși ce au de experimentat și să se uite cu bucurie la alte persoane care pică, se ridică, încearcă, elimină ce nu le merge, mai încearcă o dată, sărbătoresc, observă, se implică, se detașează, se bucură, la fel ca ei, în loc de unitatea în diversitate în care fiecare Trăiește, nu doar Există, ce avem? O pătură de indivizi cu capul la cutie, amari și răniți, care nici ei nu se ridică, nici pe alții nu-i lasă, deși fiecare își dorește să-i fie bine și să fie fericit, dar se comportă cu cei care încearcă la fel cum cred că s-ar comporta alții cu ei dacă ar încerca.
Vrei să-ți spun un secret? Oamenii care se ridică, nu se uită de jur împrejur pentru validare. Atunci când te uiți speriat în jurul tău așteptând să vezi cine și ce zice, poți la fel de bine să nu te mai obosești. Pentru că unde îți concentrezi atenția, aia te afectează. Setează-ți un țel, de a deveni cel mai Tu care poți fi, bucură-te pentru cei care fac la fel, și, treptat, om cu om, centrare cu centrare, proporția se va schimba și vom începe să avem, în mod cât se poate de real, oameni Vii și care își dau voie să trăiască.
Cel mai greu și mai egoist lucru pe care îl poți face este să nu fii tu. Când nu ești tu totul pare greoi, de parcă înoți împotriva curentului. Pentru că nu ăla e drumul tău. Și chiar și atunci când te prefaci, și imiți viețile altora, tot n-o să fii tu. Oricât de binecuvântat ai părea, oricâți bani ai face, oricâți copii ai face ca să dea la număr, oricâte lucruri materiale ai avea, o să te simți mizerabil. Pentru că da, versiunea aia a ta a primit binecuvântări, dar pentru că viața pe care o trăiești e o copie, o imitație a vieții altcuiva sau ce credeai că trebuie să faci ca să ai și tu succes ca alții, vei simți că nu ești tu cel binecuvântat. Da, ai ajuns la un anume rezultat, da, ai bifat niște borne pe care ai văzut că le-au atins alții, dar înăuntrul tău e tot gol. Înaintezi pe un drum care nu-ți aparține, trăind o viață care nu te reprezintă. Și ce ai rezolvat? Ai mai bifat o experiență și încă un mod în care, în ciuda aparențelor, nu funcționează pentru tine. Acum ai o idee în plus de ce poți face să fii tu bine cu tine.

Fii tu. E cea mai mare superputere pe care o ai, și cel mai altruist și ușor lucru pe care îl poți face.

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *