img 0077
| | |

Cum să nu te mai lași manipulat și să devii Observator

Cel mai greu lucru de făcut, pentru mine, personal, când am început să lucrez intens cu mine, a fost să îmi dau seama cu adevărat că nu toate subiectele cu care mă intersectez necesită reacția mea.

Știi cum eram? Un Speedy Gonzalez amestecat cu Road Runner. Cam atât de tare mă grăbeam la reacționat. Și cum îmi solicitau atenția muuulte subiecte pe parcursul unei zile, nu știam în ce direcție să mă duc prima dată, că io aveam opinii! Și trebuiau exprimate, că altfel mi se zbătea o venă la gât, începea să clipocească un ochi nervos, și respiram ca un taur la prima lectie de yoga, uitându-mă pe sub sprâncene în gol, trosnindu-mi degetele și pregătindu-mă să-mi vărs scatoalca virtuală în toate direcțiile. Mă, și cine o primea, zicea că n-a avut noroc în viață, că mai aveam și argumente solide, și bașca, mai aveam și susținători de fiecare dată. Ăștia sunt ăia care nu o zic, dar o gândesc. Așa că daca nu sunt stăpâni pe argumentele lor sau nu vor să își ia ei în mufă replicile celor atacați, dau scroll prin comentarii și unde își văd propriile gânduri scrise, hop like, hop inimă, hop d-astea. Și apoi se gândesc „Bine că a zis ăsta, eș’ nebun? Că dacă ziceam io, ieșea nasol rău! Na ce m-am pornit acu…” Se simt cumva exprimați și răzbunați, nu au zis-o ei, doar au apreciat opinia, nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le pute. Perfect!

Eh, și când iei una bucată om iute la opinii, cu capsa pusă pe multe subiecte, cu simțul nedreptății veșnic activ, cu spirit de justițiar înnăscut, cu dorința aflată în profunzimea structurilor de a schimba perspectiva lumii spre ceea ce consideră a fi un adevăr mai amplu decât cel mestecat ca o gumă rămasă fără gust de prea mult timp, și îi dai multe ocazii de a-și exercita această nevoie prin care crede că butoanele se vor împuțina dacă își concentrează atenția pe tot mai multe degete care le apasă, o să observi un lucru fascinant: ori devine și mai rezilient, mai amar și mai al naibi, scârbit de tot și cu balamalele subțiate până în punctul când doar hazardul le mai ține agățate pe poziție, țiglele-i joacă pe casă și de la butoi îi plesnesc doagele pe rând, ori obosește, își recalculează alegerile și prioritățile și începe să ia decizii care îi schimbă integral viziunea și, implicit, viața.

Ziua când am înțeles că nu toate subiectele cu care mă intersectez necesită atenția și reacția mea, a fost ziua când mi s-a mai dat un văl de pe ochi.

De ce? Pentru că atunci, în acel moment, am ieșit integral de pe pilot automat.

Nu, eu n-o să vă zic că m-am născut iluminată. Nici acum nu mă consider, pentru că zilnic mai învăț câte ceva. Ba mai mult, dacă mă nășteam iluminată, sunt convinsă că nu aveam capacitatea de a înțelege atât de bine oamenii cum o fac cu tot bagajul pe care îl am și pe care l-am înțeles, în sfârșit, și acceptat pe deplin.

Nu aș fi putut ghida oamenii care vin către mine așa cum o fac, iar pentru asta sunt recunoscătoare pentru fiecare bucățică de viață experimentată până în acest moment.

Dar să revenim. Ce înseamnă să ieși de pe pilot automat? Înseamnă să ai capacitatea de a alege conștient, la fiecare pas, cum vrei să reacționezi la ceea ce vine către tine.

Pentru că, ce să vezi, viața se întâmplă, vine cu evenimente buluc, dar de fiecare dată avem opțiunea de a alege cum ne raportăm la ce vine către noi.

Știi momentele alea când te vezi într-o anume situație și reacționezi în moduri pentru care mai apoi îți vine să îți tragi singur una după ceafă?

Eh, gata cu momentele alea.

Ieșirea de pe pilot automat presupune să nu mai reacționezi pe baza surprizelor ieșite pe nespusă masă din subconștient, care subconștient ne conduce viața și unde se depozitează tot ceea ce trăim pe parcursul vieții, de la cele mai importante evenimente la cele care ne par lipsite de importanță.

Acolo se formează tipare, convingeri, credințe adânc înrădăcinate care ne ghidează viața, ne influențează alegerile, ne dictează cum și când să reacționăm.

Atunci când îți dai seama că nu toate subiectele cu care te intersectezi necesită atenția ta, ai punctul de start pentru două lucruri:

1. Îți poți da seama că nu subiectele deranjante îți atrăgeau atenția de pa sine ci faptul că depuneai atenția ta în acea direcție făcea ca subiectele deranjante să continue să vină, pe principiul „Unde te uiți, crește”. Unde îți concentrezi atenția acolo este puterea ta, acolo este energia ta, aia te interesează (că e de bine sau de rău nu contează), deci vei primi mai mult din acel subiect. Pe același principiu funcționează și algoritmii rețelelor de socializare. Subiectele care capătă mai multă atenție din partea ta îți vor apărea mai des în feed.

2. Îți dai seama că este o ocazie extraordinară să identifici ce anume îți apasă butoanele, care sunt acele butoane și, mergând pe fir, care este originea lor. Descoperind aceste lucruri, poți lucra cu ele și ți le poți dezamorsa singur, astfel încât nimeni altcineva să nu mai aibă ocazia de a ți le apăsa și de a te face să reacționezi în moduri în care tu nu preferi.

A fost un timp în care răsărea întrebarea „Păi bine, mă, și cum adică, dacă nu zic ce mă deranjează, nu înseamnă că sunt de acord cu treaba aia?”

Nu. Poți alege să devii observator al lucrurilor din jurul tău, fără să investești emoție în ele, iar asta o poți face doar atunci când te detașezi.

„Păi și dacă mă detașez nu devin robot? Ce fac? Trec cu vederea toate nenorocirile?”

Iar „Nu”.

Uman nu te face faptul că simți la intensitate maximă totul și reacționezi la secundă, în moduri nocive minții tale și stării tale de bine.

În schimb, atunci când Alegi cum să te raportezi la o situație pentru că o tratezi cu luciditate, mai întâi observând, vei constata că te lași mult mai greu manipulat din orice direcție, și îți menții luciditatea și controlul asupra propriei ființe înainte de a sări la concluzii, de a judeca, de a da verdicte, de a te hazarda în discuții fără sens și fără o finalitate utilă și concretă.

„Dar dacă nu mai investesc emoție cum mai pot să continui să văd tot ce se întâmplă?”

O să vezi. Crede-mă. O să vezi mai clar ca niciodată până atunci si o să vezi în ansamblu, nu doar nișat și părtinitor.

Care este pericolul atunci când vezi nișat? Că ești previzibil. Extrem de previzibil. Atunci când ești previzibil, oricine îți poate deturna atenția cum dorește.

Polaritatea nu e o dungă ci o trinitate. Ai un pol, al doilea pol și punctul din mijloc.

Fiecare pol este o latură a aceluiași lucru. Că alegi o direcție sau alta, când predispoziția ta mentală te îndeamnă spre oricare din direcții, îți pierzi abilitatea de a fi neutru.

Astfel că, dacă e să mergem pe un exemplu tradițional, cei care se avantă intr-o anume direcție mânați de cel mai mic stimul sunt asemenea oilor, iar in punctul neutru se află ciobanul.

Da. Deseori suntem oi, prin simplul fapt că nu avem suficientă prezență și conștiență (atenție, nu „conștiință” care e alt lucru) de sine.

Toate acestea eu le discut zilnic cu oamenii cu care lucrez și sper să îți fie utile și ție.

Înainte de a reacționa impulsiv la orice ți se servește în mediul online, fă doi pași în spate și cântărește. Nici măcar nu e obligatoriu să alegi o tabără. Că pe asta se merge, polarizare extremă.

Observă, fii prezent în corp, și vezi ce butoane ți se apasă. Lucrează cu ele.

Doar așa ajungi, vorba poeziei, să fii maestrul sorții tale și căpitanul sufletului tău!

Tu cum ești? Reacționezi impulsiv sau îți alegi conștient bătăliile? 

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *